Mezoterapia este o metodă de eliminare a defectelor pielii, a problemelor inestetice ale tenului. Se realizează cu ajutorul dispozitivului MessoPen și prin intermediul substanțelor biologic active din fiole BCN, care se introduc în straturile pielii, la adâncimea de 0,5-2 mm.

Păreri și recenzii despre mezoterapia cu MessoPen

“Cosmetologul, căruia i-am urmat procedurile, m-a convins să urmez și tratamentele de mezoterapie cu MessoPen. Sunt o susținătoare a diferitelor măști cosmetice și masaje și chiar fac masaj la pielea gâtului și a feței tot timpul, dar când vine vorba de injecții, mi-e frică. Cu toate acestea, după curățarea ulterioară a feței, cosmeticianul mi-a oferit o ședință de mezoterapie. În cele din urmă am fost de acord. Și ca bonus, mi-a oferit prima fiolă cu elemente active gratuită (pentru că a rămas nefolosită, de la clientul anterior). Am spus, să încerc pentru că după cum se spune, frumusețea necesită sacrificii. După procedură am mers acasă, iar a doua zi dimineața, când m-am privit în oglindă am fost uimită de efectul excelent asupra tenului pe care l-a avut terapia.” (Svetlana, Facebook)

Descopera în videoclipul de mai jos beneficiile mezoterapiei faciale

“Pentru prima dată am folosit această procedură de mezoterapie acum câțiva ani în urmă, mi-a plăcut foarte mult rezultatul! Pielea a devenit mai elastică. Cel mai important lucru este să ai încredere în mâinile unui bun cosmetician. Și în acest an am să repet procedurile încercate anterior. Deja cu prima procedură efectul a fost vizibil. Pielea a devenit mai elastică, mai fermă, este pur și simplu plăcută pentru ochi, aștept cu nerăbdare următoarea procedură!” (opinia lui Natalia despre mezoterapia cu MessoPen)

“Da, recomand MessoPen pentru toată lumea. Este cea mai eficientă metodă de îmbunătățire a aspectului pielii.” (Facebook, părere despre mezoterapie)

Mezoterapia este o procedură excelentă. Fac tratamentul anti-îmbătrânire frecvent. Sunt mulțumită că arăt ca la 40 de ani, deși am 50 de ani.” (opinie de pe Facebook)

“Până de curând, serviciile cosmetice nu mă interesau, pentru că nu aveam nevoie de tratamente. Dar, după 30 de ani, am început să mă gândesc la îngrijirea radicală a pielii: fața și-a pierdut elasticitatea, au apărut riduri, iar cremele, măștile cosmetice și alte remedii au încetat să dea rezultate vizibile. Specialistul căruia i-am explicat problemele tenului, m-a sfătuit să elimin imperfecțiunile pielii cu ajutorul mezoterapiei cu MessoPen. Am fost de acord și acum arăt cu 5 ani mai tânără.” (Xenia, părere despre mezoterapie)

“Vreau să adaug opinia mea despre mezoterapie. Când eram adolescentă, am început să am probleme serioase cu pielea – o acnee care era însoțită de uscăciunea tenului. La cei 25 de ani, deficiențele tenului au continuat să mă bântuie. Am decis să solicit ajutor la un dermatolog. Medicul mi-a examinat pielea și rezultatele în urma unor analize și a aflat cauza stării nesătoase a tenului meu: lipsa anumitor vitamine și substanțe din piele și mi-a recomandat mezoterapia. După 4 sesiuni de terapie la interval de o săptămână, am scăpat de acnee și culoarea pielii a devenit mai frumoasă și mai uniformă.” (Valeria, opinie de pe blog)

“Am făcut mezoterapia timp de aproximativ trei ani, pielea arată bine, ridurile practic au dispărut. Prin terapie dobândești o culoare frumoasă și sănătoasă a pielii. Dezavantajele pot fi atribuite costului relativ ridicat, dar pentru frumusețe merită sacrificii. Cu toate acestea, în cazul meu, avantajele depășesc dezavantajele. În opinia mea este bine să ne gândim la aceste proceduri după vârsta de 40 de ani. Vreau să notez meritul mezoterapiei în faptul că hrănește și întinerește pielea. Prin ședințele de terapie, zi după zi pielea a devenit mai frumoasă. Nu vă temeți de procedura prin microace, pentru că, la urma urmei, înțepăturile sunt foarte fine și nu trebuie să vă așteptați chiar să vă răsfețe. În zilele următoare, veți observa rezultatele. Pot să vă sfătuiesc ca înainte de procedura de mezoterapie să vă demachiați și să vă curățați fața. Deci, așa cum mi-a explicat cosmeticianul, un cocktail de substanțe active utile va acționa mai bine pe pielea feței.” (Elena, opinie despre mezoterapia cu MessoPen)

“Vă sfătuiesc cheltuiți bani pentru mezoterapie. La urma urmei, frumusețea nu este ieftină. Am făcut aceste proceduri timp de câțiva ani. Prietenii îmi spun adesea că arăt foarte tânără pentru vârsta mea.” (Cristina, opinie despre mezoterapie)

“Am făcut mezoterapie la pielea feței, procedura m-a ajutat foarte mult. După tratament pielea feței s-a netezit, ridurile au dispărut, am scăpat de roșeață.” (Eugenia, opinie despre MessoPen)

“În legătură cu eliminarea grăsimii din piele, este adevărat. Pielea mea este mai bine hidratată, este destul de subțire. M-am adresat unui salon de înfrumusețare și după consultație specialistul terapeut mi-a recomandat să urmez tratamentele de mezoterapie. Am făcut tratamentul, rezultatele m-au mulțumit, pielea s-a tonifiat vizibil, a devenit mai elastică. Am scăpat de problemele tenului. De la prima procedură, am observat o schimbare pozitivă a stării generale a pielii. Acum la final sunt foarte fericită de rezultate!” (Tori, opinie despre mezoterapie)

“Am decis să scap de acnee și am recurs la procedurile de mezoterapie. Aceasta este o modalitate reală de a îmbunătăți starea pielii feței, deoarece, probabil, nu există nicio femeie căreia să nu-i pese de această problemă a tenului. Pentru a profita de această terapie am discutat cu cosmeticianul și acesta m-a sfătuit și mi-a spus că rezultatul va fi excelent. Nu mi-e teamă de injecții însă, m-am gândit la ce ar trebui să fac și m-am speriat puțin. A venit și ziua primei proceduri. Cred că, cine este familiarizat cu mezoterapia, știe deja că nu este o plimbare sub clar de lună. M-am așezat pe canapeaua de la salon și  am privit la dispozitivul MessoPen. Am închis ochii și am simțit cum cosmeticianul a început terapia pe pielea feței. Durerea era redusă și se simțea din ce în ce mai puțin. În dimineața următoare a dispărut inflamația de pe față, nu a mai rămas nicio urmă. De asemenea, este plăcut să spun că vechile inflamații pe care le aveam pe față s-au ameliorat, pot spune că nu mai am nicio inflamație. Am făcut un tratament complet de mezoterapie cu 15 proceduri. Fiecare procedură mi-a îmbunătățit încet aspectul tenului. Mi-a plăcut efectul, îi sfătuiesc pe toți. O metodă foarte eficientă, în special pentru cei care sunt condamnați să lupte cu cicatricile acneei. Cel mai important lucru este să găsești un profesionist în domeniul acesta. Și apoi răbdare, răbdare, … și rezultatul nu se va lăsa așteptat prea mult timp!” (Maria, opinia sa despre tratamentul de mezoterapie)

Citește aici cele mai frecvente întrebări despre Mezoterapia facială.

“Fac mezoetrapie la față periodic, ajută foarte mult în timpul iernii, fac pauză și apoi repet terapia, îmi place foarte mult rezultatul! Mă uit la ten și văd că este bine îngrijit! Apropo, un echipament de foarte înaltă calitate este MessoPen!” (Lera)

messo pen satu mare

“De mai multe ori am citit că mezoterapia ajută la îmbunătățirea aspectului pielii. La mine, pielea era uscată la gât și decolteu. Nu mai am 20 de ani, iar timpul și stresul și-au făcut treaba. Cremele zilnice regulate nu mai sunt eficiente. Cel mai bun lucru este că trăim în momente de mare oportunitate, de a ne îngriji pielea. La consultație, terapeutul mi-a recomandat mezoterapia în zona gâtului și biorevitalizareapielii feței. Și de fapt, a avut dreptate, pentru că am avut riduri vizibile în zona ochilor și a buzelor. Atunci când un specialist terapeut cu experiență mă sfătuiește ce este bine, cum pot să refuz? Am făcut terapia – și nu am regretat. Pot spune cu încredere că mă uit acum la chipul meu și parcă am iar 26 de ani. Fața este tânără, fără riduri, gâtul și decolteul arată frumos! Nu mai are rost să port gulere și eșarfe la gât!Nu-mi ascund frumusețea. Îi mulțumesc terapeutului care m-a ajutat foarte mult prin mezoterapia cu MessoPen.” (Rimma, opinie despre mezoterapie)

“Vreau să împărtășesc impresiile mele despre mezoterapia cu MessoPen. Am suferit foarte mult din cauza cicatricilor și punctelor negre de pe piele, dar, după un tratament complet la față, în cele din urmă am obținut un aspect sănătos. Mezoterapia mi-a eliminat cicatricile, punctele negre au devenit aproape invizibile, pielea a devenit mai puțin grasă, iar porii s-au restrâns și sunt mai puțin înfundați. În general, sunt foarte încântată de tenul meu!” (Lily, despre mezoterapie)

“Și la mine și-au făcut apariția ridurile după 27 de ani. Fac tratamente cu MessoPen și pot spune că încetinesc procesul de îmbătrânirea pielii. Îmi place cocktailul de substanțe active ales de terapeut pentru că oferă rezultate care mă mulțumesc. Pielea a fost transformată, păstrează mai bine umiditatea, nu are pete pigmentare, nu se deshidratează o lungă perioadă de timp.” (Irina, despre mezoterapia cu MessoPen)

Mezoterapia oferă BENEFICII în:

Estetica chipului:

  • Eliminarea cicatricilor post acnee;
  • Ameliorarea acneei incipiente;
  • Reducerea porilor dilatați;
  • Tratamentul cuperozei.

Tratamentul pielii:

  • Reducerea letargiei, flambibilității pielii;
  • Îmbunătățirea elasticității pielii;
  • Strângerea pielii;
  • Înlăturarea excesului de grăsime;
  • Eliminarea striurilor, vergeturilor;
  • Atenuarea cicatricilor;
  • Îndepărtarea petelor pigmentare.

Reîntinerirea feței:

  • Restabilirea ovalului frumos al feței;
  • Reducerea bărbiei duble;
  • Îndepărtarea ridurilor;
  • Reducerea cearcănelor și a pungilor de sub ochi;
  • Reducerea nechirurgicală a herniilor pleoapelor inferioare;
  • Corectarea brazdei nazolacrimale;
  • Reîntinerirea pielii feței, gâtului și decolteului.

Tratamentul de mezoterapie cu MessoPen și fiole BCN se face la salonul de înfrumusețare Pearl Beauty Center din Satu Mare. 

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *