Nu este ușor să te lupți cu celulita, încercăm să o combatem cu tot arsenalul nostru : dietă, sport, creme etc. Uneori însă ai sentimentul că nimic din ce faci nu dă roade și ajungi să îți pierzi moralul, să îți pierzi încrederea. Și totuși, când crezi că totul este pierdut mai încerci încă și încă o dată.

DJ BIA are peste 135.000 de fani Facebook și este una dintre puținele sătmărence care se poate lăuda cu un succes la nivel internațional. Bianca Marciuc este cunoscută ca și DJ BIA peste tot în lume, fiind unul dintre cei mai apreciați DJ din DUBAI.

Bianca, este una dintre poveștile de succes ale salonului Pearl Beauty Center. Împreună, am reușit să avem rezultate chiar peste așteptări. S-a îmbunătățit semnificativ aspectul pielii, pielea a devenit mai fermă, iar forma corpului s-a accentuat datorită celor 10 cm de care am reușit să scăpăm, cumulați de pe toate zonele. Mai mult decât atât, chiar dacă rezultatele se măsoară în cm, a reușit să slăbească și în KG, de la 51,5 la 48,5. Tratamentul a constant într-o combinație între 12 ședințe „All in one” cu Eximia HR 77 Platinum și 8 împachetări cu produse Bruno Vassari. Pe parcursul tratamentului a revenit și la sport + a folosit cremele recomandate acasă. Puteți citit mai jos, mai multe detalii despre experiența avută la Pearl Beauty Center.

Prețuri și programări : http://mrz.works/pearlbeauty.mrz.works/preturi/

Ne poți spune ce te-a determinat să alegi Pearl Beauty Center?

Am aflat recent de Pearl Beauty Center. În opinia mea este primul beauty center din Satu Mare care se ridică cu adevărat la standardele internaționale, cu o echipă bine pregătită  și specializată care este mereu cu zâmbetul pe buze, gata să îți facă ziua mai bună!

Apreciez faptul ca Pearl Beauty Center a făcut investiție în calitate și excelență și pune foarte mult accent pe satisfacția  și fericirea clientului. Apreciez și produsele Bruno Vassari, chiar și cele pentru acasă, și-au făcut bine treaba în cazul meu, unde scopul a fost să scap de celulită și să îmbunătățesc aspectul pielii.

Ce te-a motivat să alegi un tratament combinat de remodelare corporală?

Viata de DJ/artist pare pentru mulți un vis, însă în spatele pozelor de pe Instagram și Facebook, cu avioane, plaje, piscine și hoteluri de lux, se-ascunde o uzură cotidiană și toxică. Vorbim aici de izolare, un program neregulat de somn, mese la ore neregulate, fusuri orare decalate, săptămâni sau poate chiar luni departe de prieteni și de cei dragi. toate acestea pot duce ușor la stări de anxietate, stres permanent, iar cultura vieții de noapte (cultura mâncării și a băuturilor) nu este una ușor de digerat de corp care este programat biologic să se odihnească noaptea.

Noi muncim când alții dorm și ne îndreptam spre pat când alții se îndreaptă spre locul de muncă. Mereu în alte hoteluri, alte orașe, tot pe drumuri, este aproape imposibil să mănânci sănătos. În final corpul nu mai rezistă și ajunge să se revolte.

Eu ma lupt cu retenția de apa/celulită de câteva luni de zile și am încercat foarte multe săli de sport și antrenori personali în Dubai, diete care nu funcționează. Am trăit pe pielea mea cum psihicul devine inamicul dietei atunci când nu vedeam  rezultate rapide: ajungeam să mănânc bombe calorice la 2,3 dimineața. Am ajuns să îmi pierd speranța și ambiția, am ajuns să îmi  petrec timpul dedicat orelor de sport în fața Netflixului. Nu vedeam rezultatele și am zis, thats it, acum e tot una. M-am refugiat atunci în pop-corn și fast food și m-am resemnat pe moment că este o misiune imposibilă.

Când am ajuns în Satu -Mare în vacanță, o prietenă de a mea mi-a recomandat să apelez la un profesionist, să nu îmi pierd speranța și a menționat salonul Pearl Beauty Center. Vă spun sincer că nu am călcat pragul foarte optimistă, dar războiul meu nu se sfârșise, doar pierdusem niște bătălii.

Mi s-a recomandat folosirea aparatului Eximia de către staff în combinații cu împachetări. După doar 2 ședințe mi s-au redus 3 centimetri din talie și textura pielii a devenit mai fermă vizibil. Am rămas impresionată. Mi s-a repetat că sunt un caz foarte fericit și nu toată lumea reacționează la fel de bine.

Beneficiile finale le-am văzut la scurt timp, am făcut în total 12 ședințe, iar după primele ședințe am prins curaj să mă reapuc și de sport, asta pentru că am înțeles că metabolismul meu este acum mai accelerat și ar trebui să vedem rezultate mai bune. Am ales un antrenor bun și un plan de nutriție pe măsură, am respectat ambele programe cu strictețe.

Nivelul de  motivație îmi creștea în paralel cu rezultatele rapide obținute cu ajutorul aparatului EXIMIA și a împachetărilor

Cât de mulțumită ești de rezultatele obținute?

Sunt fericită și încântată de rezultatele obținute. Vă recomand cu încredere Pearl Beauty Center. Dacă nu aș fi trăit această experiență cu siguranță mi-ar fi fost greu să cred că există astfel de soluții moderne care ne pot ajuta să combatem celulita și chiar să reușim!

Ce părere ai despre prețurile practicate la Pearl Beauty Center?

Cred ca atunci când vine vorba  de  întreținerea frumuseții și sănătății nici o femeie nu ar trebui sa se uite la bani, mai ales când beneficiile vin într-un timp atât de scurt. Este de datoria noastră sa avem grijă de corp, este casa sufletului nostru. Comparativ cu alte saloane de top, consider prețurile accesibile, în special dacă ne raportăm la clienții care caută calitatea premium.

Prețuri și programări : http://mrz.works/pearlbeauty.mrz.works/preturi/

Prezentare aparat Eximia

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *